Poligonul TM Archery din Timisoara (Str.Polona 29) gazduieste sambata si duminica, 3-4 mai 2014, concursul de tir cu arcul Historical Grand Prix.
Competitia este organizata de catre Clubul TM Archery, sub egida Federatiei Romane de Arc Traditional si Field si a federatiilor internationale HDH-IAA si IFAA, pe categoriile de arc traditional horsebow, longbow istoric, longbow modern, arcuri construite integral din materiale traditionale, recurve traditional si open guests.
Atat la masculin, cat si la feminin, se va concura pe categoriile de varsta mini (7 ani si mai mici), copii (8-11 ani), pre-junior (12-14 ani), junior (15-20 ani), adult (21-49 ani) si senior (50 de ani si mai mult), in cadrul a 24 de probe in care vor fi folosite numai sageti din lemn. Ziua de sambata este rezervata concursurilor din calificari, iar duminica intrecerilor eliminatorii.
Taxa de participare este 70 de lei, iar sportivii costumati conform perioadei arcului din dotare vor beneficia de reducerea acesteia. Inscrierile se fac la adresa https://docs.google.com/forms/d/1ARpPZMUI3Hv0ze80b2tdy_4SD7grWlwEWvpABrCIM94/viewform. Detalii gasiti pe forumul www.arcuri-romania.ro. (sursa foto: facebook.com/TmArchery)