Verdasco i-a înjurat pe francezi, la Nisa! Cum îl vor primi la Roland Garros?

Detalii
Comentarii
Galerie foto

Fernando Verdasco şi-a cerut scuze publicului francez, după ce în finala turneului de la Nisa, pierdută în faţa lui Gasquet, scor 3-6, 7-5, 6-7, a înjurat spectatorii care îl şicanau. Fanii erau, evident, de partea compatriotului lor, dar asta nu justifică sub nicio formă comportamentul lor (a nu se înţelege că tenismenul iberic a avut vreun drept să reacţioneze aşa cum a făcut-o, dimpotrivă).
"Era un spectator care mă insulta. Am făcut o dublă greşeală, s-a ridicat şi a început să se bucure. Când vorbeam de francez mă refeream la acel individ. Publicul te huiduie tot timpul. S-au comportat foarte rău cu mine. Toţi mă fluierau şi strigau de fiecare dată când greseam. Chiar unii oameni francezi s-au apropiat de mine după meci şi mi-au spus că publicul s-a comportat foarte urât", a explicat tenismenul iberic într-un comunicat de presă.
Verdasco îl întâlneşte astăzi, în primul tur al Turneului de la Roland Garros pe rusul Igor Kunitsyn şi este de aşteptat ca fanii francezi să îi facă o primire "specială" spaniolului.

 

 

sursa: prosport.ro