Alexandru Andrasi, militianul de la Steaua si Rapid

Detalii
Comentarii
Galerie foto

Alexandru (Sandu) Andrasi s-a născut în Brașov, la 13 mai 1965, și la frageda vârstă de 6 ani a călcat prima oară pe un teren de fotbal, în curtea Steagului Roșu Brașov, actualul FC Brașov. Lumea fotbalistică îl știe și ca Andrași 1, fratele mai mic, Iuliu fiind, de asemenea, fotbalist cu vechi ștate al Brașovului. Sandu Andrași a jucat în Liga 1 la FC Brașov, Steaua București (1991-1993) și Rapid București (1993-1995), precum și în prima divizie din Ungaria, la FC Vac Zollner Samsung (1995-2000). Ultima parte a carierei a petrecut-o acasă, la Brașov, unde a pus ghetele în cui, la vârsta de 37 ani, după 2 ani de la revenirea din Ungaria. «FC Brașov a fost și va rămâne echipa de suflet. Aici am crescut, de aici m-am lansat în fotbalul mare și tot de aici m-am retras», își schițează viața de fotbalist Sandu Andrași. Sau «Milițianul», cum mai e cunoscut în zonă, după porecla pusă de fostul coleg, acum antrenor, Marin Barbu. «Eram în armată, la unitatea de miliție de la Sfântu Gheorghe, unde fusesem detașat de la Brașov, de la unitatea de securitate. Practic, eram jucătorul lui FC Brașov, împrumutat la Oltul Sfântu Gheorghe. În prima zi când am ajuns la Sfântu, de la unitate, în uniformă, am plecat direct la stadion, la antrenament. Am intrat în vestiar, iar Marin Barbu, în stilul lui, a întrebat către ceilalți: Ce-i cu milițianul ăsta aici? De atunci, Milițianul am rămas», își aduce aminte fosta extremă dreapta.
Odată retras, s-a dedicat meseriei de antrenor, în CV figurându-i echipe ca Oltul Sf. Gheorghe, cu care a promovat în Liga 2, Mureșul Luduș (2004-2006) și Transil Târgu Mureș, actuala prim-divizionară FCM (2007-2008). Pentru scurt timp a activat ca președinte la Forex Brașov (2003-2004) și antrenor secund, în echipă cu Gabriel Stan, la FC Brașov. De 8 luni lucrează ca antrenor la Școala de fotbal Euro-Africa de la Bușteni.
În 2011 va împlini 25 de ani de la căsătoria cu Susana, cea care, acum...25 ani, i-a dăruit un băiat, Attila.

Luat de Steaua de pe aeroport

După terminarea junioratului, a fost împrumutat de FC Brașov la Precizia Săcele, Oltul Sf. Gheorghe și Tractorul Brașov, după care a revenit la echipa-mamă, unde a jucat până în 1991, când s-a transferat la Steaua. Mutarea s-a produs mult mai rapid decât ar fi crezut. Atunci a intrat în contact cu fostul mare jucător și, mai apoi, conducător al Stelei, Ion Alexandrescu, și profesionalismul ce caracteriza gruparea din Ghencea. «Am fost selecționat în naționala B, cum era atunci, antrenată de Nicolae Dobrin și Țiți Dumitriu, pentru un turneu în China, Cupa Shanghai, pe care am și câștigat-o. La revenirea în țară, la aeroport, a apărut Ion Alexandrescu, care m-a întrebat dacă vreau să joc pentru Steaua și unde locuiesc. Mi-a spus că Emeric Ienei, antrenorul de atunci al Stelei, a auzit cuvinte frumoase despre mine și că mă vrea acolo. Luat prin surprindere, i-am cerut timp de gândire. A doua zi dimineață, la ora 8, cine era la mine la ușă, acasă, la Brașov? Ion Alexandrescu, cu Tică Dănilescu după el. Atunci am semnat contractul cu Steaua, pe 3 ani. Habar n-aveam cum mi-au luat actele de la FC Brașov. Mai târziu, când am plecat la Rapid, am aflat cât au dat pe mine: 15.000 de dolari și câteva milioane de lei, atunci era o sumă mare», povestește «Milițianul», pentru insport.ro.

Coleg cu Iovan, Bumbescu, Ilie Dumitrescu

În tricoul «roș-albastru» a cucerit Cupa României (1992), titlul de campion (1992/1993) și s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Cupelor. Cea mai frumoasă amintire cu Steaua o are din finala de Cupă, câștigată la loviturile de departajare, în fața Politehnicii Timișoara: «După 90 minute era 1-1, pentru că am egalat eu, iar la 11 metri am marcat golul decisiv». A fost coleg cu nume grele din istoria «militarilor»: Iovan, Bumbescu, Ungureanu, Stângaciu, Ilie Dumitrescu, Ilie Stan, Panduru, Gâlcă, Prodan, Filipescu etc. Din generația Steaua 1986 a mai lucrat, ca antrenori, cu Victor Pițurcă, principal, și Tudorel Stoica, secund (1991/1992): «Pițurcă și Stoica au venit după ce s-a lăsat, ambii fiind prieteni și colegi în Franța, la Lens, în ultima perioadă a carierei. Ienei tocmai plecase selecționer al Ungariei. Cu ei am luat Cupa, apoi a venit Anghel Iordănescu, cu Țiți Dumitriu secund. Abia acum realizez și eu ce însemna să fii antrenor la un club așa mare ca Steaua! Piți nu era așa încruntat ca acum, era mult mai apropiat de noi, mai îngăduitor, deseori glumeț, chiar miștocar, încă nu se debarasase de statutul de jucător. Ca și Stoica, era un fel de coleg mai mare. Se mai băgau la antrenamente, se vedea că nu degeaba au fost cine au fost. Pițurcă m-a învățat să nu trag tare la poartă, ci plasat, cu latul, cât mai aproape de bară. Plus mișcările alea înșelătoare, care le avea în fața porții. Când intra Stoica la joc, trebuia să ai apărători, altfel era belea mare. Avea o determinare fantastică, se dăruia în antrenamente mai mult de sută la sută. Cam la fel cu Iovan și Bumbescu, cu care mă întâlneam des, în atac, la antrenamente. Te loveai ca de stâncă, aveau principiul ăla, mingea trece, omul nu».
 
Golul de pe San Siro vs Copos și liniile de tren

După una caldă (titlul de campion, 1993), a urmat una rece: în revenire după o accidentare urâtă (entorsă la glezna dreaptă, cu fisură de tendon), mai mult la părerea medicilor, sceptici în privința viitorului său pe gazon, i-a fost sugerată trecerea la Rapid București. Dornic să joace, a ascultat de sfatul lui Ion Alexandrescu și a semnat pe 2 ani (15.ooo dolari/ an) cu gruparea de sub Grant. Steaua a încasat de la Rapid cam cât dăduse la FC Brașov, iar Sandu Andrași și-a început aventura în Giulești. «După ce mă chinuisem cu accidentarea vreo 6 luni, eram înnebunit să revin, prinsesem gustul fotbalului de performanță, mai ales că, atunci, Puiu Iordănescu începuse să construiască o nouă echipă. Tocmai îl luaseră de la Electroputere Craiova pe Adrian Ilie. Dacă nea Puiu nu pleca la națională, după meciul-catastrofă de la Kosice (n.a.-preliminariile CM 1994, Cehoslovacia - România 5-2), generația de atunci a Stelei cred că ajungea departe. Ei, când m-am trezit că au luat mâna de pe mine, în contextul prezentat, am suferit mult. Dar, am luat-o de la capăt, la Rapid», își continuă istorisirea. Giuleștiul i-a oferit golul de pe «San Siro», în poarta marelui...Walter Zenga (Internazionale Milano - Rapid 3-1, în Cupa UEFA), cel mai frumos al întregii cariere, însă și experiențe mai puțin plăcute: «Atunci l-am cunoscut pe George Copos, care abia intrase în fotbal, ca sponsor la Rapid. Cât despre mânia suporterilor rapidiști și mersul fotbaliștilor pe șinele de tren, să știți că nu-s legende. Chiar eu am sărit gardul stadionului, prin spate, și am plecat acasă pe șinele de tren, apoi pe peron și prin Gara de Nord. Cel puțin la meciurile de acasă, galeria Rapidului era fantastică, nicăieri nu te simțeai ca acolo, efectiv era un vulcan ce te împingea de la spate. Dar, să te ții bine când era scandal, după vreun meci acasă. Erau vremurile când galeria regretatului geamgiu Nicolae Mincea făcea legea în Giulești».

FC Vac, echipă mică, dar cu suflet mare

În urma unei partide amicale în Ungaria a fost remarcat de oficialii lui FC Vac Zollner Samsung, care l-au convins să se înroleze în echipa din țara vecină. «În primul rând, au fost banii. Am semnat pe 2 ani și câștigam 70.000 mărci pe sezon, mai bine ca la Steaua. Apoi, cunoșteam și limba, atât eu, cât și familia. Ne-am adaptat foarte bine acolo, iar băiatul, Attila, a făcut școala acolo, până-n clasa a 8-a», își motivează alegerea. Recunoaște că FC Vac i s-a potrivit ca o mănușă: «Era o echipă mică, dar cu un suflet mare. La un oraș de 30.000 locuitori, aveam un stadion micuț, cochet, cu instalație de nocturnă. Cam 2.000-3.000 de oameni veneau la meciurile de acasă. După joc, obligatoriu, ne strângeam cu toții, cu soții sau prietene, cu copiii, la restaurantul clubului. Atmosfera era extraordinară. Acolo am trăit fotbalul fără cantonament înaintea jocului. Când jucam la Vac, ne strângeam cu două ore și jumătate înainte, la stadion. În schimb, mă pregăteam exemplar și dădeam totul pe teren. În viața de zi cu zi eram degajat, liniștit, fără vreun stres». În 5 ani, FC Vac s-a clasat mereu în primele 8 echipe din Ungaria, exceptând ultima stagiune când, din cauza problemelor financiare, clubul intrând în faliment, a retrogradat. La un moment dat, a lucrat cu Csank Janos, fost selecționer al Ungariei.

Retragere de la FC Brașov

Ușor-ușor, anii au trecut și cum fiecare poveste are un deznodământ frumos, Alexandru Andrași s-a întors de unde a plecat, în orașul natal, și a mai jucat încă 2 ani pentru prima dragoste, FC Brașov. Doi ani și cu bune (cele 2 goluri din controversatul meci FC Brașov - FCM Bacău 2-0, calificarea «Steagului» în Cupa UEFA, partida de retragere din activitatea de fotbalist profesionist), și cu rele (chiar fostul coleg de la Steaua, Ilie Dumitrescu, l-a privat de revederea cu Inter Milano, în Cupa UEFA): «Atunci, cu FCM Bacău, mi-am pus pielea la saramură, cum se spune. Însă a venit Ilie Dumitrescu antrenor la Brașov și m-a tras pe linie moartă. Nu era vreo favoare, vezi Doamne că mă aflam la finalul carierei, că nu mai puteam să joc sau nu făceam fața rigorilor impuse de el la echipă, pentru că, n-o spun numai eu, chiar meritam acel moment, după câte făcusem pentru FC Brașov. Mă rog, așa a fost să fie...». Totuși, greșeala actualului tehnician al Stelei a fost reparată, când trebuia, și Sandu Andrași și-a văzut împlinită ultima dorință: un meci de retragere, organizat cu toate onorurile, în fața spectatorilor brașoveni.