Fotbal la Roma: Meci inter-religios pentru pace, initiat de Papa Francisc

Detalii
Comentarii
Galerie foto

Pe 25 august 2014 a fost prezentat oficial la Vatican meciul inter-religios de fotbal pentru pace, care va avea loc luni, 1 septembrie 2014, la ora 8:45 pm, pe Stadionul Olimpic din Roma. Spectacolul are in vedere o selectie ampla a celor mai buni fosti si actuali jucatori de fotbal din lume, care reprezinta culturi si religii diferite: budista, crestina (catolica, protestanta, evanghelica), iudaica, hindusa, musulmana si sintoista. Aceasta este o ocazie unica de a demonstra cum sportul, fotbalul in special, poate transmite un mesaj de infratire si impartasire de idealuri comune, care unesc toate popoarele in numele Pacii. Acesti minunati campioni de pe teren vor da nastere unui spectacol care va uni in mod simbolic lumea intreaga, sub stindardul spiritului sportiv autentic si, in acelasi timp, dedicand o clipa de meditatie la importanta Pacii in lume. Intr-adevar, Stadionul Olimpic va fi in direct cu posturile de televiziune, internet, radiouri si toata media de pe cele cinci continente.

Toate castigurile evenimentului – insufletit personal de Papa Francisc si organizat de Scholas Occurentes si Fondazione PUPI – vor intra in proiectul „Un'Alternativa di Vita”, care va oferi copiilor din Buenos Aires un ajutor concret, structurat si continuu si vor promova dezvoltarea Net of the Schools for the Meeting.

Protagonistii

Noul antrenor al echipei nationale de fotbal a Argentinei, Gerardo „Tata” Martino si managerul lui Arsenal, Arsene Wenger, au sarcina de a crea doua echipe, alegand din selecţia de peste 50 de fosti si actuali jucatori: Andrea Pirlo, Andrea Ranocchia, spaniolii Mikel Arteta si Andres Palop Cervera, Andrey Shevchenko, fostul jucator si actualul antrenor, Antonio Mohamed, brazilianul Marcos Antonio Senna Da Silva, chilianul Arturo Vidal, Carlos Valderrama, Israeli Yossi Benayoun, Dudu Aouate si Tomer Hemed, Damiano Tommasi, David Trezeguet, capitanul echipei etiopiene de fotbal, Degu Debebe Gebreyes, Diego Lugano, columbianul Fredy Guarìn, antrenorul echipei Atletico Madrid, Diego Simeone, islandezul Emil Hallfreðsson, argentinianul Esteban Cambiasso, Fernando Tissone, Ezequiel Schelotto, Mauro Icardi, Ezequiel Lavezzi, portarul Juan Pablo Carrizo, Juan Iturbe, Ricky Alvarez, Lionel Messi, Javier Mascherano, Maxi Rodríguez, Cristian Ledesma. Lista continua: Fernando Muslera, noul antrenor al lui Milan, Filippo Inzaghi, Yuto Nagatomo, Gabriel Heinze, Jose Chamot, Luca Toni, Lucas Podolski, noul campion mondial Mesust Ozil, Nicola Legrottaglie, Radja Nainggolan, Roberto Baggio, Ronaldinho, Samuel Eto'o, Fernando Muslera, Stefano Mauri, Sulley Muntari si Belozoglu Emre, Ivan Zamorano si Ivan Cordoba.

Echipele vor purta numele celor doi promoteri ai evenimentului, PUPI si SCHOLAS si vor fi conduse de doi campioni exceptionali: Javier Zanetti si Gianluigi Buffon, ambii capitani ai selectionatelor nationale.

Spectacol pe stadion

In pauza dintre reprize, stadionul va aclama performanta idolului adolescentilor argentinieni, cantareata si actrita Tini Stoessel - cunoscuta protagonista a seriei televizate „Violet“ - si a cantaretului italian, Filippo Neviani (Nek), care va interpreta patru melodii. In repertoriu exista - printre altele - versiunea italiana a „En Mi Mundo“, interpretarea piesei „Imagine“ a lui John Lennon cantata de interpreta argentiniana si o piesa de pe ultimul album al lui Nek: „Hey Dio” si un mare hit, „Lascia che io sia”.

Evenimentul este sponsorizat de FIFA, CONI, FIGC, Lega Serie A Capitale, CSI (Centro Sportivo Italiano), Segretariato Sociale RAI, Connect4Climate, FAO, care au decis sa se alature pe teren starurilor fotbalului sub sloganul „Pace per vincere la fame” („Pace pentru a învinge foamea“) si se va difuza in direct la TV Rai Uno si la radio pe Radio Uno. Pe durata evenimentului, Radio Italia va oferi muzica de divertisment.

Fondazione PUPI Onlus si Scholas Occurrentes sunt sustinute de contributia valoroasa a marilor parteneri internationali de profil selectati, iar acestia sunt: FIAT si Pirelli, parteneri pe tricouri, Fundacion Grupo London Supply Argentina si Boscolo Hotels, parteneri de aur si 3M si Unicredit ca si parteneri de argint.

Evenimentul va fi organizat de Master Group Sport, liderul italian in marketingul sportului si organizarea de evenimente de anvergura; Star Biz, specializat in managementul celebritatilor din sport si marketing relational; si SportMass, liderul argentinian in organizarea de evenimente sportive. Leo Burnett, TVN Media Group si Baldeschi Film vor asigura asistenta si cooperare de calitate.

Despre Scholas Occurrentes

Scholas Occurrentes este o entitate publica educationala promovata de Papa Francisc. Se foloseste de tehnologie, arta si sport pentru a promova integrarea sociala si imbinarea religiilor si are sediul la Academia Pontificala de Stiinte a Vaticanului. Fondazione PUPI Onlus fondata de Paula si Javier Zanetti, de peste zece ani a avut ca obiectiv atingerea unei noi etici cetatenesti pentru o societate mai dreapta si mai sustenabila. Misiunea Fondazione PUPI este aceea de a genera un sistem de interventie care sa promoveze dezvoltarea celor mai vulnerabile sectoare ale societatii si dezvoltarea sustenabila a copiilor, adolescentilor si tinerilor adulti, deopotriva femei si barbati, a familiilor acestora si a comunitatilor de origine. (comunicat: BDR Associates, foto: papafrancesconews.net)